Premiile de excelență Vinul.Ro 2023 vor fi anunțate de Ziua națională a gastronomiei și vinurilor, într-un eveniment de gală derulat la Casa Timiș 

Cele mai reușite vinuri românești înscrise de cramele participante vor fi evaluate și medaliate de către comisii de jurați imparțiali și profesioniști în data de marți, 26 septembrie 2023, în cadrul celei de-a XV-a ediții anuale a “Premiilor de excelență Vinul.Ro” care se va derula, pentru al treilea an consecutiv, în generosul cadru natural și arhitectural al resortului de eno-gastroturism și well-being Casa Timiș, din Dealu Mare, Prahova. 

Rezultatele vor fi anunțate în data de 1 octombrie, pe parcursul unui eveniment special, de gală, dedicat de locația gazdă sărbătoririi Zilei naționale a gastronomiei și vinului din România (prima duminică a lui octombrie). Tot atunci vor fi anunțate și Premiile GastroArt – editură specializată în gastronomie și co-inițiator, alături de Vinul.Ro și de Chef Nico Lontras, al demersurilor care au condus la adoptarea Legii privind Ziua gastronomiei și vinurilor din România.

Lista vinurilor premiate – de referință pentru iubitorii vinurilor românești și pentru profesioniștii din domeniul comerțului de profil – va fi întocmită în urma degustării “în orb” (fără ca evaluatorii să cunoască identitatea probelor prezentate) și prin calcularea mediei punctajelor obținute de fiecare vin, în ordine descrescătoare limitată la cel mult o treime din numărul total al vinurilor înscrise în competiție. Comisiile de evaluatori vor fi formate, ca în fiecare an, din minimum 5 degustători provenind din domeniul producției, comerțului sau comunicării specializate de vin. În premieră, câte un absolvent al Școlii vinului din Iași va fi repartizat fiecărei comisii, într-un efort al organizatorilor de a lărgi orizontul de cunoaștere asupra vinurilor românești către pasionații interesați dar aflați în afara domeniului.

La concurs sunt înscrise vinuri din toate palierele de preț de piață, evaluatorii neavând acces la această informație, ci fiind invitați să judece și să puncteze (maxim 100 puncte posibil) strict calitatea conținută în pahar, în funcție de criterii ținând de aspect, arome, gust, postgust și impresie generală. Vinurile sunt prezentate anonimizate, aflate la temperatura optimă de consum și ordonate pe serii logice (același soi sau cupaj, cele tinere înaintea celor învechite, cele seci înaintea celor dulci, cele care nu au avut contact cu lemnul înaintea celor care au beneficiat de acest contact, cele cu conținut alcoolic mai redus înaintea celor cu procentaj alcoolic mai ridicat).

Reamintim că publicația Vinul.Ro (funcționând sub acest nume din 2005, organizator a numeroase evenimente cu vin destinate și publicului larg) mai derulează, anual, încă trei alte competiții de profil – una dedicată exclusiv vinurilor certificate BIO (BIOVinul.Ro), una dedicată vinurilor produse în Republica Moldova (TOP MOLDOVA) și cealaltă dedicată celor cu rest de zahăr, din soiuri aromate (Vinul.Ro DULCE & AROMAT). În afara medaliilor, PUNCTAJELE acordate de comisiile Vinul.Ro sunt utilizate ca referință atât de către consumatori cât și de anumiți producători care doresc să utilizeze acest instrument pentru analiza internă a producției sau pentru a comunica mai nuanțat publicului și partenerilor de afaceri calitatea fiecărui lot îmbuteliat – în ultimii 5 ani, peste 1,5 milioane de sticle purtând la vedere punctajele Vinul.Ro au fost vândute pe piața autohtonă.

Lasă un răspuns