Reluăm Cercul de Fetească: peste 100 de vinuri și muzică live la RUAL-Primul AproBistro

LOCURI LIMITATE, REZERVĂRI INTENS RECOMANDATE! Se întoarce în București, în primitoarea curte de la RUAL-Primul AproBistro, după o pauză mai mare de 7 ani, Cercul de Fetească (și nu numai!): o adevărată paradă a cramelor, cu vinuri din soiuri autohtone, pe muzică interpretată ÎN DIRECT și/sau mixată de DJ.

Practic, timp de 8 ore, VA FI UN VERITABIL FESTIVAL CU LOCURI LA MASĂ, ocazie de socializare cu prieteni noi sau vechi și peste 100 de vinuri de la crame foarte bine cunoscute sau mai noi, care abia așteaptă să fie cunoscute, vor fi disponibile pentru degustare și desfătare.

Caracterul relaxat și vioi al Cercului de Fetească, accentul pus pe cunoaștere prin socializare, muzica live + DJ au fost, de la bun început (acum 7 ani), extrem de apreciate de participanți. Iar acum interesul publicului față de soiurile românești de struguri este mai mare ca niciodată – avem de câțiva ani cereri tot mai numeroase de a reîncepe Cercul de Fetească. Au apărut crame noi și vinuri noi, ca și o nouă generație de consumatori dornici să cunoască vinurile românești în cadrul unor evenimente relaxate, pe gustul lor. Diversitatea mare de gusturi, energia tinerească, asocierea cu mâncăruri modernizate de echipa de la RUAL condusă de Chaf Laurențiu Hairadin, lipsa de formalisme inutile, locația urbană ultracentrală – acestea sunt atuurile formatului de cunoaștere a vinului pe care-l propune Cercul de Fetească”, explică Cezar Ioan despre conceptul evenimentului.

Dulci sau seci, efervescente sau liniștite – din albele Tămâioasă, Fetească albă sau regală, Grasă, Zghihară ori Frâncușă, din roșiile Fetească neagră, Băbească ori Novac sau Negru sau din mai rozalia Busuioacă – vinurile vor putea fi testate ca atare sau în asociere cu feluri de mâncare internaționale lucrate cu mare meșteșug de echipa condusă de Chef Laurențiu Hairadin, în stilul deja binecunoscut și apreciat al casei, și care vor putea fi comandate pe loc:

Tafelspitz vienez

Tartar de vită cu anghilă afumată, trufe, dressing cu ulei de nuci și brioșă

Tratar de ton și somon cu orez crocant

Pot-au-feu cu foie gras și vin alb dulce

Arrosticini cu sos satay, salsa verde și vinete coapte la jar

Gomboți cu piure de castane și sos de caramel sărat

Preț: 90 lei / persoană (include accesul pe proprietate și la programul muzical și degustarea vinurilor prezentate de crame; orice altă consumație cade exclusiv în sarcina participanților – dar nu vă speriați – prețurile sunt pentru toate buzunarele)

Rezervări la: 0725.995.974 (INSISTENT recomandate, dacă doriți loc la masă)

RUAL – Primul Aprobistro este un concept unic în România, care îmbină aprozarul și magazinul de vinuri fine cu un bistro care are bucătăria la vedere: Str Mihai Eminescu Nr 114-116, București. În caz că prognoza meteo pentru data de sâmbătă, 16 septembrie, se prezintă cu risc ridicat de vreme rea, evenimentul se amână la o dată care va fi comunicată ulterior.

Lasă un răspuns