Magie în farfurie (și în pahare), la a treia ediție a Zilei Naționale a Gastronomiei și Vinului, la Casa Timiș

După cum probabil știți, din 2019 avem un motiv în plus de sărbătoare în prima duminică a lunii octombrie! Avem o Zi Națională a Gastronomiei și Vinului, inițiată de trei ambițioși care au crezut în puterea acestei inițiative și s-au dat peste cap ca ea să devină oficială. Povestea spune că trei minți luminate (aka publisherul Vinul.ro, Cezar Ioan, Executive chef al Casei Timiș, Nico Lontras și ”curatorul de zacuscă” Cosmin Dragomir) s-au întâlnit la o bere (mă rog, Cezar zice că ar fi fost vorba de mai multe). Și cum discutau ei la un mic brainstorming, le-a străfulgerat o idee: NU avem o zi în care să ne sărbătorim gastronomia tradițională și vinurile autohtone. Ce e de făcut? Inventăm una! După lupte seculare care au durat suficient, inițiativa a ajuns în Parlament, cu sprijinul deputatului Mihai Mohaci, unde a fost votată în lege.

Iată cum, dintr-o simplă discuție la o bere, se naște o idee măreață, care devine zi de sărbătoare! Mulțumim, domnilor! (să mai ieșiți la terasă, mie îmi plac ideile voastre și o aștept cu maxim interes pe următoarea)

Sărbătorirea Zilei Naționale a Gastronomiei și Vinurilor devine tradiție pentru Casa Timiș

Bun. Să vă povestesc în continuare cum a fost cu ZNGVR (Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului) de anul acesta, organizată, la fel ca și anul trecut, de Casa Timiș, o locație superbă din Dealu Mare pe care vă recomand să o vizitați cu încredere – și nu doar pentru meniul impecabil conceput de chefii Nico Lontras și Ioan Șușală, ci și pentru serviciile de excepție și peisajul deosebit al zonei. În primul an de celebrare a acestei zi, am avut ocazia unică de a organiza o gală la Palatul Parlamentului, cu sprijinul Senatului, unde am avut ca invitați ambasadori, membri ai corpului diplomatic și oficiali români (inclusiv președintele Senatului, dl Teodor Meleșcanu). În 2020, Casa Timiș a devenit prima locație care a sărbătorit oficial această zi, iar gazdele au promis că vor păstra tradiția de a organiza în fiecare an, în prima duminică din octombrie, un eveniment dedicat vinurilor și gastronomiei românești.

Am decis să anunțăm oficial câștigătorii Premiilor de Excelență Vinul.ro 2021 în seara festinului gastronomic de la Casa Timiș, prezentându-le celor peste 300 de invitați de la dineu lista rezultatelor, sub forma unor pliante disponibile în locuri special amenajate, lângă vinurile gazdelor.

7 preparate, asociate cu vinurile Casei Timiș, într-un regal de arome

Ca de fiecare dată, chef Nico a făcut magie în farfurie. Seara a început cu deja tradiționalul antreu cu pâine de casă, unt cu trufe (g-e-n-i-a-l, dacă sunteți amatori de trufe) și pesto de leuștean, care ne-a deschis apetitul pentru celelalte șapte feluri care așteptau să ne încânte papilele gustative. În afară de spumant, vinurile care au însoțit preparatele au fost de la Casa Timiș.

Primul fel a fost Macarons cu pastă de Mangalița și castravete murat, jeleu de Fetească Albă și frunză de măcriș. Trebuie neapărat să încercați dish-ul dacă sunteți fani macarons și vă tentează o combinație inedită dulce-sărat. Preparatul a fost asociat cu un spumant produs de crama La Salina. Bulele fine au completat textura aerată a macarons-ului, iar aciditatea vibrantă a contrabalansat gustul dulce-sărat.

Al doilea preparat a fost o tartă cu brânză de vaci, spanac și caviar de păstrăv, asociată cu Tămâioasă Românească&Fetească Albă 2019. Caviarul de păstrăv a fost o adevărată provocare, și nu doar ca gust! Tarta a avut un gust predominant sărat, care a mers foarte bine cu acest cupaj din cele două soiuri românești.

Senzația serii (și nu doar din punctul meu de vedere) a fost tartarul de căprioară cu alune, gulie și ridiche murate, pe un chips crocant asezonat cu trufe și un sos de hrean. Alături a stat un rose (!) cu un gust foarte pregnant și persistent, din Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră (2018).

După un asemenea ”chin”, meritam un digestiv, care se pare că devine laitmotiv al meselor pregătite de chef Nico, sorbetto de țuică cu lavandă. Da, ați auzit bine! De neratat, dacă aveți ocazia! (P.S. – Deoarece am fost șofer în seara respectivă, am întrebat și am aflat că nu iese la fiolă! Deci, de consumat responsabil doar dpdv caloric! )

A urmat o saramură senzațională, din file de calcan și piure de saramură cu perlă de mămăligă pane. Sosul a avut picături de ulei de mărar, pentru un plus de aromă. Preparatul a fost asociat cu Fetească Albă&Tămâioasă Românească (2015), care a echilibrat toate aromele prezente în farfurie.

Penultimul fel a constat în medalion de Mangalița cu piure de sfeclă și sos de prune, lângă un cupaj din Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră (2014). Carnea a avut un șorici crocant care nu avea cum să rămână în farfurie, indiferent cât de pretențioși sau atenți la dietă ar fi fost invitații, iar usturoiul confiat a fost un ”touch” de asemenea irezistibil.

Desertul – preferatul meu – a fost intitulat sugestiv ”Vie în farfurie” și a fost compus din înghețată de Fetească Albă scufundat într-un sos de vanilie, cu un crocant de caramel sărat și boabe de struguri confiate cu miere. Vă spun, indiferent cât ați fi mâncat, era absolut imposibil să nu îl dați gata!

Una peste alta, pe 3 octombrie ne-am adunat, am degustat, am savurat! Mai exact, am sărbătorit cum se cuVINe Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului! Tu cum ai sărbătorit?