România de Gală. La mulți ani!

La mulți ani, România! Laudă-te, ești divină ! 🇷🇴

Chiar dacă motive de nemulțumire găsim la tot pasul și ne-am obișnuit să spunem ”avem o țară frumoasă, păcat că-i populată”, trebuie să recunoaștem că omul sfințește locul, iar România este frumoasă și datorită oamenilor care au ambiția să facă lucruri faine, care să pună lumina reflectoarelor pe țara noastră.

În 2 decembrie 2019, după Ziua Națională, o mână de astfel de oameni au pus la cale un eveniment în cadrul căruia reflectoarele s-au îndreptat spre vinurile și gastronomia țării noastre. Nu spunem că a fost impecabil – pentru că n-a fost – dar, având în vedere că am făcut totul contra-cronometru, a ieșit nesperat de bine. Ziua a început cu Cosmin în pragul disperării, stând pe covor în mijlocul sălii Alexandru Ioan Cuza goale, care nu părea deloc pregătită să prindă viață și să primească oaspeți. Încet-încet, am cărat scaune, baxuri, tacâmuri, am băgat unul câte unul buchete de flori și vinuri prin poarta de securitate (Nico a plusat și a intrat cu întregul set de cuțite), după care s-a instalat o întreagă bucătărie pe holul Parlamentului și fiecare și-a preluat postul.

Ce a ieșit? Un regal al gastronomiei și vinurilor din România, pentru 200 de invitați, ambasadori străini și senatori români, o mică părticică din ce avem de arătat altora despre țara noastră. Un show care merită continuat, după această primă reprezentație îndrăzneață, care s-a concretizat în primul rând datorită ambiției unui OM: Cosmin Dragomir, secondat de Cezar Ioan, Nico Lontras, Johnny Șușală, Vasi Nicolae și subsemnata (Cosmin a scăpat cu viață, deși în săptămâna dinaintea Galei, rămași doar amândoi pe baricade, am fost de câteva ori pe punctul de ne strânge de gât).

Astfel, la Gala Gastronomiei și Vinurilor, pe care am organizat-o în parteneriat cu Senatul României, am văzut cum apreciază ambasadorii și membrii corpului diplomatic prezenți la București vinurile, muzica și preparatele reprezentative pentru identitatea și valorile gazdelor lor. Vinurile oferite la Gală au fost de la cramele SERVE CepturaDomeniile PanciuDomeniile UrlațiDomeniul BogdanLicorna Winehouse și Vinarte, iar de regalul gastronomic s-au ocupat cei trei chefi ultra-talentați.

Fără ezitare putem spune că tradițiile, vinurile și bucatele noastre sunt cea mai bună carte de vizită cu care putem ieși în lume și juca fără grijă în “liga mare” a destinațiilor turistice de top, care oferă experiențe autentice și memorabile. 

Overall, ne pricepem la vinuri, ne pricepem la mâncare, locuri frumoase avem, poate ar trebui să ne pricepem un pic mai bine să fim mai mândri de ele. Până când România o să ocupe pe harta destinațiilor turistice locul care i se cuvine, am putea învăța de la străini să ne bucurăm de ele și să le apreciem așa cum merită. 

Ne vedem la o următoare Gală? Show must go on !

Lasă un răspuns