11 vinuri din România și Republica Moldova au intrat în hora ”Marii Uniri a Feteștilor negre„, organizată de VINADOR.ro, prin Arcadie Scobioală. După cele trei ediții ale Campionatului de Vinuri românești, care au introdus un concept nou, ce implică în jurizare și publicul participant, alături de comisiile de specialiști, a venit rândul unui eveniment ”de colecție”, dedicat unui singur soi – Feteasca neagră.
Evenimentul a avut loc la Mindspace Victoriei, iar invitații au evaluat în blind cele 11 vinuri, cu ajutorul unor fișe de degustare cu 100 de puncte. Patru dintre etichete au fost în topul Campionatului de Vinuri din Moldova, ajuns la a 16-a ediție, patru s-au numărat printre favoritele Campionatului de Vinuri românești, iar trei au fost vinuri-surpriză, unele în ediții extrem de limitate.

”De jumătate de an mă gândesc la acest format de eveniment, de mai bine de o lună aveam stabilită data cu partenerii mei de la Mindspace Victoriei, însă abia cu două zile înaintea degustării, după îndelungi căutari, am reușit să găsesc unul dintre vinuri, care nu mai este pe piața de la noi de ceva vreme.”, spune Arcadie Scobioală, organizator al evenimentului, care ne promite și alte surprize în această toamnă.

Vinurile românești de top care și-au dezvăluit în blind aromele au fost Feteștile negre de la Viile Metamorfosis, Strunga Winery, Gramofon Wine ”Sonorum” și Domeniul Bogdan ”Primordial”. Land of Basarabia – Kosmos, IM Winery, Agrici Wine – Signature și Aurelius au fost Feteștile negre din Republica Moldova câștigătoare la campionat, aliniate la linia de start a serii.
Pe lângă acestea, cele trei surprize ale evenimentului, care chiar au surprins deosebit de plăcut audiența, au fost Feteasca neagră Macici, Feteasca neagră Pandora și Feteasca neagră de la Domeniile Pripa.
După o evaluare deosebit de interactivă, cu dezbateri intense și schimburi savuroase de păreri, în top s-au clasat:
- Feteasca neagră 2018 Macici,
- Feteasca neagră barrique 2020 Strunga Winery,
- Feteasca neagră 2020 Crama Pandora,
- Feteasca neagră 2019 Domeniile Pripa,
- Feteasca neagră Sonorum 2020 Gramofon Wine (nelansat oficial, neetichetat),
- Land of Basarabia – Kosmos 2019.



