Caii de la Letea Geneza, de la Via Viticola Sarica Niculițel (disponibil exclusiv în Carrefour) și Busuioaca de Bohotin de la Strunga Winery sunt câștigătoarele Concursului de Vinuri Rose, ajuns la cea de-a zecea ediție.
Concursul a inclus 21 probe selectate de organizatori în urma a cinci preselecții, la care au participat specialiști din domeniul vinului, care au evaluat în blind (fără a cunoaște identitatea etichetelor) 87 de probe înscrise de cramele din România. Concursul este adresat exclusiv vinurilor seci, împărțite în două secțiuni, aromate și nearomate. În finală s-au calificat 5 vinuri aromate și 16 nearomate, din recolta anului precedent, cu preț de raft 20-70 RON.
Editia a 10-a a Concursului de Vinuri Rose a fost organizată de Asociația Winelover România în București, la Hotel Caro, iar jurizarea s-a facut tot în blind de specialiști și cunoscători ai vinului: membri A.D.A.R. (Asociatia Degustătorilor Autorizați din România), absolvenți W.S.E.T. (Wine and Spirits Education Trust), comercianți și consultanți în domeniul vinului (magazine specializate, online, manageri de restaurante), somelieri, comunicatori de vin (jurnaliști, critici și bloggeri de vin) și invitați străini din Polonia, Franța si Bulgaria.
Întreaga acțiune se înscrie într-un program de încurajare și promovare a consumului vinului de calitate, dând un semnal și încercând să formeze un trend asupra vinurilor de calitate ce merită a fi consumate în vara si toamna anului 2022. Conform statisticilor, vinul rose a înregistrat creșteri semnificative (începând cu 2012), care au ajuns până la 30% de la un an la altul.
Sponsori: Carrefour Romania, Parmafood, Media Sat, Romanian Drink Service, Aqua Carpatica.
Partener media: Vinul.ro