În lumea tot mai nebună și mai imprevizibilă în care trăim, în care ”mâine” a devenit un lux, credința și speranța au rămas printre puținele certitudini care ne rămân.
Sărbătorile, fie că sunt cele de Crăciun sau cele de Paște, ne aduc un strop de magie și ne îndeamnă să nu ne pierdem puterea de a spera și de a trăi orice clipă. Ultimii doi ani ne-au forțat să învățăm lecții dure despre viață și despre cât de fragili suntem și să uităm ce înseamnă cu adevărat bucuria de a trăi.
Săptămâna Patimilor a fost despre suferință și iertare, iar Duminica Învierii este despre triumful vieții, liniște în suflete și bucurie. Fie că bucuria Sărbătorilor înseamnă pentru tine să împarți zâmbete, să dăruiești cadouri celor dragi, să stați împreună la masă și să savurați un preparat gustos sau un pahar de vin sau să mergi la slujba de Înviere, nu uita să trăiești fiecare clipă din tot sufletul.
Indiferent cum definești tu bucuria, trăiește-o din plin și fii recunoscător pentru orice ”mâine” și pentru miracolul vieții, pe care ni-l arată Sfânta Lumină.
Timpul este cel mai prețios dar! De Paște, transmite iubire tuturor celor din jurul tău și bucurați-vă de lumina Învierii! Paște fericit !





