A XIV-a ediție a Concursului de Vinuri Rose, desfășurat anul acesta sub umbrela Tot Mai Roz, marchează o premieră națională: 1 Mare Medalie de Aur (>95 puncte), 15 Medalii de Aur (90-94 puncte) și 5 câștigători de categorii (sec aromat / nearomat, demisec, demidulce, dulce – nu s-a acordat anul acesta – și spumant).
Concursul de vinuri rosé a fost inițiat de Răzvan Stoenescu și continuat de el cu sprijinul Asociației Winelover România, iar din 2026 realizat și cu implicarea (și medaliile) Vinul.ro.
Regăsiți în continuare lista vinurilor și cramelor medaliate, cu mențiunea că Medalii de Argint nu s-au acordat, din cauză că s-ar fi depășit cota maximă autoimpusă de 1/3 din totalul probelor înscrise iar lider la dulci nu a existat, fiindcă nimeni n-a înscris așa ceva în concurs.
Mulțumim pe această cale cramelor care au înscris vinuri în competiție, partenerilor și sponsorilor tradiționali (Dagmar, Da Bacco), gazdelor de la restaurantul La Mama – Clubul Țăranului Român, partenerilor de lungă durată ai Vinul.ro de la IPPU Packaging (care produc medaliile autocolante pentru Premiile de excelență Vinul.ro) și membrilor comisiilor de evaluare.
Lista premianților:
Câștigător al secțiunii de vinuri seci din soiuri nearomate: 2 Milenii 2025, Crama Liuta (Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon)
Câștigător al secțiunii de vinuri seci din soiuri aromate: C’Est Soir 2025, Crama Hermeziu (Busuioacă de Bohotin)
Câștigător al secțiunii de vinuri demiseci – Pământuri 2025 demisec, Crama Olterra (Rară neagră, Busuioacă de Bohotin, Fetească neagră) și Motiv 2025, Crama Ceptura (Cabernet Sauvignon, Merlot)
Câștigător al secțiunii de vinuri demidulci: Pământuri 2025 demidulce, Crama Olterra (Rară neagră, Busuioacă de Bohotin, Fetească neagră)
Câștigător al secțiunii de vinuri spumante: Briant Brut, Domeniile Averești (Pinot Noir)
Mare Medalie de Aur: 2 Milenii rose 2025, Crama Liuta
Medalii de Aur vinuri seci:
– Luturi 2025, Crama Olterra (Merlot, Negru de Drăgășani)
– Magnus Monte 2025, Crama Ceptura (Cabernet Sauvignon)
– Manuscris 2025, Via Viticola Sarica Niculițel (Rară neagră)
– Caii de la Letea Volumul I 2025, Via Viticola Sarica Niculițel
– Motiv 2025, Crama Ceptura (Cabernet Sauvignon, Merlot)
– Caii de la Letea Princeps 2025, Via Viticola Sarica Niculițel (Fetească neagră, Pinot Noir, Syrah)
– C’Est Soir 2025, Crama Hermeziu
– Cuvee Experience 2025, Domeniul Bogdan (Merlot, Pinot Noir)
– Reveria 2025, Strunga Winery (Fetească neagră)
Medalii de Aur vinuri demiseci:
– Arida Roza de Babadag 2025 demisec, Crama Liuta (Cabernet Sauvignon)
– Pământuri 2025 demisec, Crama Olterra (Rară neagră, Busuioacă de Bohotin, Fetească neagră)
– Pandora Stories 2025 demisec, Crama Pandora (Pinot Noir)
– Cervus 2025 demisec, Crama Ceptura
Medalie de Aur vinuri demidulci:
– Pământuri 2025 demidulce, Crama Olterra (Rară neagră, Busuioacă de Bohotin, Fetească neagră)
– Busuioacă de Averești 2025 demidulce, Domeniile Averești
Spor la degustat și un sezon cald în nuanțe de rose !



