Weekend dedicat vinurilor și brânzeturilor la București: Revino Gourmet Wine Show revine pe 9-10 mai la Novotel

Revino Gourmet Wine Show, salonul dedicat vinului, gastronomiei și turismului viticol, revine între 9-10 mai, la Hotel Novotel București, Calea Victoriei 37B, cu ediția a 9-a de primăvară, continuând tradiția cu care și-a obișnuit publicul: experiențe autentice, producători atent selecționați și o atmosferă relaxată, în inima orașului.

Vizitatorii vor avea la dispoziție două zile de descoperiri, cu vinuri, brânzeturi și experiențe delicioase.

Ediția din acest an reunește 36 de expozanți, cu vinuri preponderent locale, completate de selecții internaționale, alături de producători români de brânzeturi, pâine și cafea de specialitate. Conceptul rămâne unul apreciat de vizitatori: un singur bilet oferă acces la degustarea tuturor produselor, precum și oportunitatea de a interacționa direct cu producătorii și de a descoperi poveștile din spatele fiecărui produs.

Revino Gourmet Wine Show este mai mult decât un eveniment de degustare, este o experiență completă, unde gastronomia și vinul se întâlnesc într-un cadru accesibil și prietenos, ideal pentru o zi petrecută alături de prieteni sau parteneri.

„Salonul Revino Gourmet Wine Show este despre conexiuni autentice, între oameni, vinuri și producători locali. La fiecare ediție ne propunem să aducem în prim-plan calitatea și diversitatea gastronomiei românești, într-un format accesibil și relaxat. Ne bucurăm să continuăm această tradiție și să oferim publicului o experiență memorabilă, chiar în centrul Bucureștiului”, declară Alina Iancu, fondatoare și organizatoare Revino.

În cadrul acestei ediții, va avea loc și un masterclass dedicat brânzeturilor maturate românești și potențialului lor gastronomic, susținut de Alina Iancu și Dana Pop, specialist în vinuri, brânzeturi și doctor în biotehnologii alimentare. Participanții vor degusta 6 sortimente premium și 2 specialități atent selecționate, vor descoperi poveștile producătorilor locali și vor explora asocieri cu vinuri românești, într-o experiență educativă și senzorială menită să evidențieze complexitatea și valoarea acestui segment în plină dezvoltare.

Revino.ro este platforma dedicată promovării vinurilor românești, brânzeturilor locale și turismului viticol, reunind producători, experiențe și evenimente care aduc mai aproape publicul de cultura vinului din România. Fondată de Alina Iancu, specialist în vinuri și inițiator al unor proiecte relevante în domeniu, Revino contribuie activ la dezvoltarea și promovarea segmentului premium local, prin evenimente, educație și colaborări cu producători din întreaga țară.

Revino Gourmet Wine Show, 9-10 mai 2026

Program: sâmbătă și suminică ]ntre orele 12.00-20.00

Locație: Hotel Novotel, Calea victoriei 37B, București

Bilete aici

Contact  0743862874 / salut@revino.ro

Lasă un răspuns