Îmi doream demult să ajung la un târg internațional de vinuri, iar anul acesta am pus pe listă ProWein (Dusseldorf) și Vinitaly (Verona). La ProWein n-am mai reușit să merg, însă în aprilie n-am ratat târgul de la Verona, ajuns la ediția cu numărul 56. Combinat cu o mică vacanță, a fost un răsfăț.
Impresia generală? Spectaculos. Și nu spun asta doar pentru că este primul la care am participat, ci pentru că organizarea, de la comunicarea zilnică pe e-mail cu invitații, până la amenajarea pavilioanelor în funcție de regiuni și reprezentanții industriei foarte bine pregătiți pentru discuții B2B, au fost IMPECABILE din punctul meu de vedere. Prietenul meu într-ale vinului, Nello Gatti ne-a spus că interesul pentru târg este tot mai mare de la an la an, în special după pandemie, când s-a ținut, însă într-un format ultrarestrâns, care i-a făcut pe doritori să vină într-un număr și mai mare la următoarea ediție.
Ce am bifat: Padova, Verona, Veneția, Sirmione, Desenzano
De la aeroport am mers direct în Padova, unul dintre cele mai vechi orașe din Italia, pe care ne-am grăbit să îl luăm la pas, având în vedere că aveam mai puțin de o zi de petrecut efectiv. Centrul Vechi, plin de cafenele și restaurante, este extrem de populat seara și are concentrate și cele mai multe obiective turistice (unele dintre acestea fac parte din patrimoniul UNESCO). Bazilica Sf. Anton, Pallazzo della Ragione, Piazza dei Signori sau Piazza Prato della Valle (cea mai mare piață din Europa) sunt doar câteva dintre atracțiile orașului. Pentru cină am ales, la recomandarea celor de la hotel, restaurantul Zairo, unde ne-au plăcut atât mâncarea, cât și ambianța. Restaurantul este situat într-o clădire istorică, decorată cu fresce asemănătoare celor semnate de autori celebri din țară, tablouri și statui.
În Veneția am petrecut o zi întreagă și ne-a plăcut atât de mult încât data viitoare ne-am propus să ne cazăm chiar în oraș câteva zile. Am mers cu barca pe Canal Grande și am coborât la capăt de linie, de unde am luat-o pe jos până la parcarea din afara orașului, unde am putut lăsa mașina. Pe sub Ponte del Rialto se vede cel mai bine traficul intens de bărcuțe și gondole. Piața San Marco, emblematică pentru oraș, era la prânz arhiplină de turiști (lucru care nu este tocmai agreat de localnici și de autoritățile care încearcă să limiteze numărul vizitatorilor prin diverse taxe). Bazilica San Marco este în același loc, este de o frumusește copleșitoare, cu un mix de elemente orientale și occidentale care îți fură privirea, iar Palatul Dogilor din marmură albă și roz este un exemplu al goticului venețian. Ne-am plimbat pe străduțele de poveste până ne-a prins seara și o ploaie măruntă și am intrat pentru cină într-un restaurant din cartierul San Polo aflat chiar lângă un pod. Ziua a fost cea mai lungă, dar și cea mai spectaculoasă și s-a încheiat cu cazarea în Sirmione.
Verona și centrul expozițional Veronafiere au fost destinația noastră pentru trei din cele patru zile. Pe lângă târg, am vizitat centrul orașulului, cu celebrul balcon al Julietei și străduțele boeme și pline de farmec. Un lucru mișto, de care Cezar îmi spusese, în multe magazine, indiferent de profil (chiar și cele de lenjerie intimă), vitrinele erau amenajate cu reclame la Vinitaly, cu pahare și decoruri legate de vin. De pe traseu n-au lipsit Casa Julietei, Verona Arena, Domul din Verona, monumentele de artă gotică la Arche Scagliere, Piazza delle Erbe, străduțe înguste cu terase cozy și gelaterii.
Pe malul lacului Garda, Sirmione, o bijuterie prețioasă din toate punctele de vedere, ne-a întâmpinat cu o zi de plajă în toată regula, care s-a sfârșit cu rafale de vânt și o furtună din cauza cărora ne-am căutat adăpost, deși voiam să ne mai plimbăm. Orașul are unul dintre cele mai vechi castele din Europa, Castelul Scaligero și unele dintre cele mai cunoscute băi termale din țară. Centrul istoric este un labirint de străduțe cu hoteluri de lux, restaurante, magazine artizanale și gelaterii. Piazza Carducci este în centru, de unde se pot lua și vaporașele pentru alte orașe de pe malul lacului. Zona este o oază luxuriantă, cu grădini cu măslini, parcuri și plaje superbe.
În ultima zi am dat o fugă scurtă la Desenzano, aflat tot pe malul lacului Garda, care are unul dintre cele mai mari porturi. Frumusețea naturală a locurilor este completată de arhitectura deosebită și veche: Catedrala Maria Magdalena şi centrul medieval al oraşului datează încă din secolul al XVI-lea.
Vinitaly – o incursiune multisenzorială în lumea vinurilor de cea mai înaltă calitate
Vinitaly, cel mai mare târg de vinuri din Italia și unul dintre cele mai grandioase evenimente de profil la nivel mondial, adună în fiecare an pasionați de vinuri, profesioniști și cunoscători în Verona, pentru a degusta sute de vinuri și face cunoștință cu liderii din domeniu. Pe lângă degustări, Vinitaly găzduiește seminarii, workshop-uri, masterclass-uri și evenimente conexe dedicate promovării culturii vinului. Târgul este o oportunitate pentru profesioniștii din domeniu în găsirea de parteneri de afaceri, relaționarea cu lideri din industrie și aflarea celor mai recente trenduri de pe piața vinului. Pentru producătorii de vin, Vinitaly este platforma ideală pentru a-și prezenta produsele și pentru a stabili parteneriate cu distribuitori și importatori de pe diferite piețe. Acesta a fost motivul principal pentru care și noi am decis să venim, iar vizita a fost una fructuoasă și din acest punct de vedere. Am descoperit vinuri superbe la prețuri surprinzător de accesibile, iar reprezentanții cramelor au fost mai mult decât generoși cu toate informațiile de care aveam nevoie pentru a ne face o imagine cât mai clară a potențialelor beneficii de business.
Cantina di Negrar – locul unde s-a născut Amarone
Fanii vinurilor italiene sigur au printre preferate și etichete de Amarone. Prietenii noștri de la Casa de Vinuri Dyonisos ne-au invitat la o cină festivă la Cantina di Negrar, în locul unde s-a născut Amarone. Cantina Valpolicella Negrar produce vinuri Valpolicella DOC Classico și Valpolicella Ripasso Classico. Strugurii din care sunt produse cele „Classico” provin din subzona care include localitățile Fumane, Marano di Valpolicella, Negrar, San Pietro in Cariano și Sant’Ambrogio di Valpolicella. Acestea aparțin zonei din Valpolicella numită „Classica”. De cealaltă parte, cele „Ripasso Classico” sunt obținute printr-o tehnică tradițională, redescoperită și îmbunătățită în ultimele decenii. Practic, înainte de a fi pus la maturare în butoi, vinul este trecut prin tescovină de Recioto sau Amarone pentru 7-10 zile, căpătând o complexitate deosebită. În cramă am putut vedea strugurii din ultima recoltă lăsați la uscat, în mod tradițional, în lădițe sau pe sfori. Procesul este unul de durată (câteva luni) și se numește în italiană „appassimento”, scopul fiind de a concentra restul de zahăr și de arome, pentru un gust bogat.
Printre etichetele degustate s-au numărat Soavo DOCG Classico Superiore 2022, Valpolicella Ripasso DOC Classico Superiore 2019 (cu tortellini cu carne), Amarone della Valpolicella DOCG Classico 2017 (cu tagliata de vițel) și Recioto della Valpolicella DOCG Classico Amandorlato 2015 (cu prăjitură cu migdale și zabaglione). O surpriză a fost Grappa di Amarone, după desert. Toate au fost foarte bune, însă favoritul meu a fost de departe Amarone della Valpolicella DOCG Classico 2017, pe care îl degustasem și la expoziție.
